Acum cateva saptamani am fost la o nunta in Oltenia unde nu am mai fost pana acum.Incep sa cred ca o explorare a propriei tari, cu o minte deschisa si cu dorinta de a abosoarbe cat mai mult e mai plina de suprize decat o calatorie intr-o tara straina.
Am dat de niste oameni calmi, asa cum gasesti in orasele in care agitatia si multinationalele nu au pus stapanire pe oameni, si concepte ca si deadline, meeting si alte de astea nu sunt niste automatisme in vocabularul lor.
Am dat de oameni politicosi si dornici sa te ajute cu orice ai nevoie. Am dat de oameni zambitori si calzi.
Am dat de oameni care au muntele la o aruncatura de bat si atunci m-am gandit ca asta poate aduce calm si zambete.
Mi-am dat seama ca orice urma de superioritate bazata pe apartenenta regionala de care dau dovada multi de prin partile mele, nu isi are locul.
Am stat la nunta sa privesc horele oltenesti cu atata drag, si in pauza in care s-a pus si muzica pentru noi cei tineri si moderni si din alte parti am regretat ca noi ne-am dorit-o.
Chiuitul, bucuria, precizia si placerea cu oamenii aceia dansau mi-au dat o stare de bine.
Cand am auzit cantandu-se Ciocarlia mi-au dat efectiv lacrimile si mi-am amintit inca o data ca mai presus de orice alt cantec sau chiar imnul, Ciocarlia trezeste in mine cel mai romanesc sentiment.

